Drob de ciuperci

SONY DSCAfară este urât, este frig, înnorat și nu vrea să miroase încă a primăvară. Natura este parcă îndărătnică și nu-și deschide brațele însorite către primăvară. Dacă este așa, am vrut să aduc azi primăvara în bucătăria mea, cu miros de pădure, de verdeață, de prospețime pentru că mi-am cumpărat multe legume și verdețuri proaspete, printre care, mărar, pătrunjel, ceapă verde, usturoi  verde și…multe ciuperci champignon. Ce aș putea să fac cu ele? M-am gândit la un drob de ciuperci, cam așa cum îl pregătesc pe cel de miel, dar de data aceasta doar cu ciuperci.

Miroase așa de bine în bucătărie,.. tocmai ce am terminat drobul și l-am băgat la cuptor,…abia aștept să îl scot și să-l savurăm cu toții, să ne răsfățăm puțin în cinstea primăverii pe care o așteptăm cu nerăbdare… Întrerup acum…voi continua după ce îl vom degusta.

Gata… am terminat. Deși este târziu, drobul este ”gata” aproape, adică, a mai rămas puțin în farfurie. Ce vreți? Familie numeroasă și pofticioasă…A ieșit o minunăție, foarte bun și delicios. Cu aromă pronunțată de ciuperci, pufos, dar bine legat, arătos, din cauza oului fiert pus pentru decor, cred că ar merge foarte bine și pentru o masă festivă, ca aperitiv. Ușor și rapid de pregătit, cu grad redus de dificultate, este bun și chiar merită încercat. Să vă spun cum l-am făcut:

 Ingrediente

  • 1,5 – 2,0 kg ciuperci champignon
  • 100 gr unt (1/2 pachet)
  • 5 ouă
  • 2 legături pătrunjel verde
  • 2 legături mărar verde
  • 4-5 legături usturoi verde (la început de primăvară comercianții noștri pun doar 3-4 fire la legătură)
  • 4-5 legături ceapă verde
  • 2 cepe mari
  • 50 gr cașcaval ras
  • 1 – 2 linguri pesmet
  • sare, piper (după gust)

Drob de ciuperci 8

Mod de preparare

– Ceapa, ciupercile, usturoiul și ceapa verde se curăță, se spală și se taie mărunt, separat fiecare.

– Pătrunjelul și mărarul verde, se spală și se toacă mărunt și se pun deoparte.

– Deoarece sunt pentru decor, opțional se pun la fiert două ouă și se fierb ”tare”.

– Într-un vas se pune untul cu ceapa obișnuită și se călesc puțin pe foc moale.

– Se adaugă peste ceapa călită usturoiul și ceapa verde și se lasă pe foc, până și acestea se înmoaie puțin.

Drob de ciuperci 9

– Când verdețurile s-au înmuiat, se adaugă ciupercile tăiate, se sărează și se călesc pe foc până când scade tot sucul lăsat. Când ciupercile sunt gata, se dă la o parte de pe foc și se lasă să se răcească bine.

Drob de ciuperci 11a

– Când compozitia pentru drob este răcită complet, se adaugă mărarul și pătrunjelul verde tocate mărunt, 3 gălbenușuri de ou și se amestecă bine. Se condimentează după gust cu sare și piper.

– Între timp se bat spumă cu un praf de sare cele 3 albușuri rămase până se întăresc foarte bine.

– Peste compoziția de drob se adaugă treptat albușurile bătute spumă, incorporându-se cu ajutorul unei spatule, foarte  încet, cu mișcări circulare de sus în jos.

Drob de ciuperci 11b

– Jumătate din compoziția de drob se așează într-un vas/ formă de chec sau cozonac, termorezistent, uns cu puțin unt și tapetat cu pesmet și se întinde uniform, presând ușor. Peste ciuperci se așează jumătățile de ou fiert (cu albușul în sus) și apoi restul de compoziție. Se nivelează frumos și presează deasemenea ușor.

– Se bagă tava în cuptorul încins la 180°C și se lasă să se coacă cca 40 minute (în funcție de cuptor).

– Când drobul este copt se scoate din cuptor și se presară puțin cașcaval ras pe deasupra, cât este încă fierbinte.

Drob de ciuperci 11

– Înainte de a se consuma și felia, se lasă să se răcească bine. Se poate consuma ca fel principal alături de o salată verde, sau ca aperitiv.

SONY DSCDrob de ciuperci

Drob de ciuperciDrob de ciuperci

Poftă bună!

Un gând despre „Drob de ciuperci

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s