Supă de roșii, cu găluște

Supă de roșii cu găluște Este o supă pe cât de simplu de făcut, pe atât de hrănitoare, plină de vitamine și revigorantă. Este bună în toate anotimpurile, mai ales vara, când se poate consuma și rece. Se poate prepara cu tăieței de casa, fidea, orez, sau cu găluște de griș, variantă pe care am făcut-o și eu astăzi.

Este ușoară, delicioasă și merge de minune după o perioadă în care organismul nostru a fost asediat cu tot felul de preparate grele. Și nu numai, merge oricum, în orice fel pentru că este minunată. Copiii, în general, o adoră atât pentru gustul ei deosebit, cât mai ales pentru culoarea ei vie, apetisantă.

Vara este mai bună, pentru că se găsesc roșiile românești din belșug, mult mai gustoase decât cele care sunt acum pe piață și evident, mai ieftine. Dar ne adaptăm și noi cu roșiile care se găsesc în acest sezon: important este să fie proaspete și bine coapte. Se poate face și cu roșii conservate (de preferat în casă), suc de roșii, dar eu prefer totuși varianta roșiilor proaspete.

Eu zic să trecem acum la treabă, pentru a putea, peste maxim o oră, să savurăm în liniște și cu plăcere o farfurie de supă de roșii delicioasă cu găluște extrem de pufoase…

Ingrediente (8 porții)

Pentru SUPĂ:

  • 1 kg. roșii (coapte bine)
  • 2 morcovi
  • 1 ceapă
  • 1/2 ardei gras
  • 1 păstârnac
  • ½  rădăcină ţelină
  • 2-3 cartofi
  • ½ – 1 legătură pătrunjel verde
  • ½ legătură țelină verde (eu am avut congelată)
  • 1/2 linguriţă cimbru (eu am avut uscat)
  • 2 lingurițe zahăr (după caz)
  • 2 linguri ulei
  • 8-10 boabe piper
  • sare (după gust)
  • cca. 4 litri de apă

 Pentru GĂLUȘTE (cca 16 bucăți):

  • 2 ouă
  • 10-12 lingurițe griș (depinde de mărimea ouălelor)
  • 2 lingurițe ulei
  • sare, piper măcinat (după gust)

 Supa de rosii cu galuste Mod de preparare

-Se curăţă şi se spală bine toate legumele.

-Se taie cartofii în sferturi (sau mai mici) și se pun deoparte într-un vas cu apă rece.

Supa de rosii cu galuste-Se taie roșiile în jumătăți, se pun la fiert într-un vas cu 1,5 litri de apă fiartă și puțină sare pentru cca 15 – 20 minute.

-Roșiile fierte se pun într-o sită și se pasează pentru a separa astfel cojile și semințele de pulpă. Din când în când pentru ca operațiunea să se facă mai ușor se subțiază conținutul din sită cu zeama în care au fiert roșiile.

Supa de rosii cu galuste-După ce toate roșiile fierte sunt trecute prin sită se aruncă resturile de coji și semințe, iar pulpa rezultată se amestecă împreună cu zeama în care au fiert roșiile și se dă deoparte.

-În oala de pregătit supa, se pun la fiert legumele întregi sau tăiate în două, în patru, sau după preferință (ceapa, morcovii, păstârnacul, țelina) cu 1,5 litri de apă, o linguriță de sare și două linguri de ulei.

-Când legumele sunt aproape fierte se adaugă cartofii și se lasă pe foc până când și aceștia sunt fierți.

Supa de rosii cu galuste 4-Se scoate din supă ceapa și ardeiul deoarece sunt inestetice (dacă preferați, le puteți lăsa în supă așa, sau le pasați), se adaugă sucul de roșii preparat anterior și se lasă supa să mai dea câteva clocote.

Supa de rosii cu galuste-Între timp se pregătesc găluștele: se bat spuma tare albușurile de ou cu un praf de sare, se adaugă treptat o parte din griș ”în ploaie”, amestecându-se încet cu o furculiță, cu mișcări circulare de sus în jos, se adaugă gălbenușurile pe rând, la fel și uleiul (treptat) și apoi se presară restul de griș, până devine o compoziție omogenă și consistentă. Se lasă 2- 3 minute compoziția de griș să se ”odihnească”.

-În supă, se adaugă boabele de piper, iar dacă este cazul se mai poate completa cu apă fiartă (până la 1 litru). Se potrivește de sare, iar dacă vi se pare prea acră (roșiile nu au fost suficient de dulci), se pot presăra 1-2 lingurițe de zahăr.

-Când supa este aproape de punctul de fierbere (nu trebuie să clocotească), se pun găluștele de griș cu ajutorul unei lingurițe, care se înmoaie în apă rece, înainte de fiecare gălușcă formată (pentru a luneca ușor gălușca din linguriță).

-După ce s-au preparat toate găluștele, supa se mai ține pe foc mediu, acoperită cu capac, până găluștele se fierb și se fac pufoase.

Supa de rosii cu galuste-Când supa este gata se presară cimbrul, pătrunjelul și țelina verde, proaspăt tocate și se ține oala acoperită cu capacul pentru câteva minute.

-Supa de roșii se servește fierbinte, sau după preferință, dar vara este ideală  rece.

 Supă de roșii cu găluște Supă de roșii cu găluște

Supă de roșii cu găluște Supă de roșii cu găluște

Poftă bună!

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s