Borș de curcan

Borș de curcanEste o ciorbă ușoară, acră, cu multe legume și extrem de aromată. Se poate, cred eu, consuma în orice anotimp fără nici o problemă. Simplu de făcut și foarte hrănitoare…

Este ideal să pregătiți această ciorbă din curcan de curte, așa cum am făcut eu, deoarece este cu muult mai gustoasă, dar… merge și cu cel din supermarket. Curcanul meu de curte, chiar dacă a avut ceva peste 4 kg tăiat, nu a fost așa de ”fățos” ca cel din comerț,  nici așa de ”dolofan” și ”umflat”, dar…la gust…nici măcar nu se poate compara. Eu am păstrat pulpele și pieptul pentru a pregăti altceva, probabil un ”fel doi” cu altă ocazie, aripile și o parte din spate le-am folosit la acest borș, iar restul ”măruntaielor” le-am pus în congelator gata porționate pentru încă o ciorbiță, supă…voi vedea.

Rețeta acestui borș cred că este clasică, așa cum o gătește orice gospodină, din fiecare casă, poate fiecare lăsându-și doar o mică amprentă personală, în funcție de preferințele culinare ale familiei sale.

Având în vedere că noi preferăm în mod deosebit preparatele tradiționale, la un moment dat, mi-am dat seama că ciorbele mele par aproape identice, dar sunt atât de diferite, totuși…și asta pentru că ai mei le preferă doar în acest fel în care le gătesc eu…Și doar pentru ei gătesc nu? Trebuie să țin cont de gusturile și preferințele fiecăruia, pentru că văzându-i pe ei cum mănâncă cu poftă și plăcere deosebită, doar atunci eu sunt mulțumită de rezultat și fericită pentru că am această pasiune…Iar acest borș chiar ne-a mulțumit pe toți…

Pentru începători, pentru gurmanzi, pentru pasionați de bucătărie, pentru curioși, rețeta mea este cam așa:

Ingrediente (6 porții)

  • 2 aripi (întregi) de curcan plus o bucată mică de carcasă (fiindcă am avut curcan de curte, eu am pus și ficatul, pipota și inima)
  • 2 cepe mai mici sau 1 ceapă mare
  • 2 morcovi
  • 1 păstârnac
  • 1 ardei roșu
  • 4 roșii mari
  • ¼ rădăcină țelină
  • 3 cartofi
  • 700 – 800 ml borș de casă
  • ½ legătură mărar verde
  • 1 legătură leuștean (eu am avut congelat)
  • sare (după gust)
  • (opțional, tarhon proaspăt pentru decor)

Bors de curcanMod de preparare

-Se spală foarte bine carnea și se porționează după preferință. (Aripile de curcan fiind destul de mari, eu le-am tăiat fix în trei părți).

-Într-o oală, se pune carnea cu apă rece (1,5-2 litri) cât să o acopere, cu un vârf cuțit de sare, se lasă să fiarbă și se spumează bine (atunci când începe să facă spumă) cu lingura spumieră. După ce toată spuma a fost luată, se lasă carnea să fiarbă la foc mediu, acoperind oala cu capac.

-Cât timp carnea fierbe, ne ocupăm de legume și zarzavaturi.

-Se curăță, se spală și se taie în cuburi mici (sau după preferință) zarzavaturile: cepele, morcovii, păstârnacul, ardeiul, țelina.

Bors de curcan-Roșiile se spală, se decojesc și se taie mărunt.

-Cartofii se curăță, se spală și se taie în 4 sau în 6 bucăți, după care se pun într-un vas cu apă rece pentru a nu oxida.

-Se spală și se toacă fin verdeața.

-Când carnea este aproape fiartă (evident acest lucru se va încerca cu o furculiță și dacă furculița pătrunde cu ușurință este OK) se adaugă zarzavaturile tăiate, mai puțin roșiile și cartofii și se lasă în continuare să fiarbă și acestea. Dacă este cazul se mai completează ciorba cu puțină apă fiartă (nu multă, deoarece trebuie să puneți și borșul!).

3Bors de curcan-Când zarzavaturile sunt și ele aproape fierte se adaugă cartofii, se lasă să fiarbă, iar când cartofii sunt fierți se pun roșiile tăiate, lăsându-se și acestea să fiarbă încă 7-8 minute.

-Între timp se pune borșul la fiert, se lasă să dea câteva clocote și se spumează bine.

Bors de curcan-După ce se pun roșiile și acestea au dat în câteva clocote, se adaugă borșul, treptat, după gust și preferință, se potrivește de sare, lăsând ciorba pe foc în continuare, să clocotească de câteva ori.

Bors de curcan-Când ciorba este gata, se presară mărarul și leușteanul verde, proaspăt tocate și se ține oala acoperită cu capacul pentru câteva minute.

-Borșul se servește cald sau fierbinte, după preferință. Eu am presărat în farfurie și puțin tarhon proaspăt tocat, care i-a dat un gust deosebit de bun.

Borș de curcanBorș de curcan

Borș de curcanBorș de curcan

Poftă bună!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s