Plăcintă cu iaurt

Plăcintă cu iaurt Dacă știam ce deliciu se ascunde în această plăcintă simplă, o făceam mai demult. Auzisem de ea, îmi doream să o fac, dar mereu am amânat.

De curând am acceptat provocarea ”Weekend cu spor” a Sidoniei Toncean, gazda blogului ”În bucătărie la Sidy” și a acestei provocări…Deoarece prin regulamentul acestei provocări gazda propune trei categorii de preparate de pe blogul ei, iar eu am ales categoria ”prăjituri”, în sfârșit m-am hotărât să pregătesc rețeta ei de plăcintă cu iaurt, pe care doream să o fac mai demult.

Plăcinta este într-adevăr minunată, aromată, cu o textură fină, iar ca mod de preparare este extrem de simplu. M-a cucerit plăcințica aceasta cu iaurt, iar de astăzi chiar o voi adăuga la favorite. Mulțumesc, draga mea Sidonia pentru faptul că m-ai descoperit, îmi urmărești blogul, mi-ai făcut această invitație, iar pentru rețetă…ce să mai spun…este cuceritor de gustoasă. 😉

Dragelor, dacă nu ați făcut-o până acum trebuie neapărat să o încercați, pentru că este desertul ideal, în orice moment: puține ingrediente, simplu, rapid, ușor și delicios. Iar cum bine spunea Sidonia are doar un mare defect: pe cât de ușor și repede se prepară, pe atât de urgent, dispare din farfurii!”  😉

Ingrediente

  • 400 gr. foi plăcintă (eu am folosit Bella)
  • 900 gr. iaurt
  • 8 ouă
  • 200 gr. zahăr
  • 100 gr. unt (sau ulei, pentru uns foile)
  • 100 gr.stafide (după preferință: eu am pus 200 gr.)
  • coaja rasă de la 1 lămâie
  • 3 plicuri zahăr vanilat
  • 3 lingurițe esență de rom
  • 1 vârf cuțit de sare
  • opțional: zahăr pudră pentru decor

Plăcintă cu iaurt Mod de preparare

-Se scot foile de plăcintă din congelator cu cca 1- 2 oră înainte de preparare și se lasă la temperatura camerei.

-Se ”amețesc” cu rom stafidele, respectiv se pun într-un vas cu puțină apă călduță și 2 lingurițe esență de rom pentru 15 – 20 minute.

-Se separă albușurile de gălbenușuri și se dau deoparte. Gălbenușurile se freacă puțin înainte cu un praf de sare, după care se adaugă treptat zahărul amestecat cu zahărul vanilat și se bat bine cu mixerul/ telul.

Placinta cu iaurt 2-Peste crema de gălbenușuri se toarnă iaurtul și se mixează bine până când se omogenizează. Se iau 3-4 linguri din compoziție și se pun de o parte.

Placinta cu iaurt 3-În crema de ou și iaurt se adaugă restul de esență de rom, coaja rasă de lămâie și stafidele înmuiate și ”amețite” de rom, dar scurse bine pe un șervet de hârtie și se amestecă în compoziție cu ajutorul unei palete.

Placinta cu iaurt 4-Se bat albușurile foarte bine (spumă) cu un praf de sare, se adaugă în două tranșe în cremă și se amestecă ușor cu ajutorul unei palete, până ce compoziția se omogenizează iar crema capătă un aspect spumos, aerat.

Placinta cu iaurt 5-Foile de plăcintă se vor monta în trei straturi (eu am pus 5 foi pe strat).

-Se unge bine cu unt tava (sau se tapetează cu hârtie de copt), se așează fiecare foaie de plăcintă din primul strat și se unge cu unt topit sau ulei, iar după ce s-au așezat primele foi, se toarnă jumătate din crema de iaurt și ouă.

Placinta cu iaurt 6-Se repetă aceleași operațiuni și cu celelalte foi (se unge fiecare foaie) din stratul al doilea, după care se pune restul de cremă, urmând ca deasupra să se așează ultimele foi unse între ele.

-Se unge deasupra ultima foaie cu puțin unt topit sau ulei și cu cele 3-4 linguri din compoziția de gălbenușuri amestecate cu iaurt (oprită mai devreme).

Placinta cu iaurt 8-Se dă tava la cuptorul preîncălzit la 180°C pentru cca 40-50 minute (depinde de cuptor), sau până când crema de iaurt cu ou se întărește, iar foile de deasupra s-au rumenit frumos.

-Când este gata, se scoate tava din cuptor și se lasă să se răcească câteva ore, până când crema se întărește. Este bine ca această plăcintă să o facem de pe o zi pe alta, asta evident dacă voi aveți atâta răbdare să o țineți la rece, pentru că eu nu am avut. 😉

Plăcintă cu iaurt

-Când este complet rece plăcinta se porționează, se pudrează cu zahăr iar noi ne putem bucura pe deplin de deliciul ei.

Plăcintă cu iaurt Plăcintă cu iaurt

Plăcintă cu iaurt Plăcintă cu iaurt

Plăcintă cu iaurt Plăcintă cu iaurt

Poftă bună!

Notă:

-Trebuie să umblați destul de repede cu foile de plăcintă pentru că se usucă și se pot rupe ușor. Se pot acoperi cu un șervet foarte ușor umezit, pentru menținerea umidității și evitarea ruperii.

-În rețeta originală se pun doar două straturi de foi de plăcintă, eu am optat pentru trei straturi.

-În rețeta originală crema de iaurt se pregătește mai simplu: se amestecă zahărul (împreună cu zahărul vanilat) cu ouăle bătute, se adaugă iaurtul, coaja de lămâie, esențele…Eu am preferat o plăcintă mai pufoasă, mai moale, cu crema aerată și de aceea am bătut separat albușurile.

-Pentru a evita ruperea foilor de deasupra, eu m-am gândit să le ung puțin chiar cu cremă de de iaurt și gălbenușuri. În rețeta originală mai era o variantă în acest sens: se prepară un caramel din 7 linguri de zahăr topit la care se adaugă 200 ml apă, se amestecă și se lasă să fiarbă până devine sirop; cu el se însiropează plăcinta imediat ce este scoasă din cuptor și se lasă la răcit până a doua zi.

-Fiind unsă cu amestecul de ou, plăcinta se poate rumeni mai mult și mai repede; eu am pus după 25 minute o bucată de hârtie de copt peste tavă, pentru a încerca să protejez plăcinta, să nu se ”ardă” deasupra.

7 gânduri despre „Plăcintă cu iaurt

  1. Draga Vicky ma bucur mult ca iti place si tie aceasta placinta simpla dar foarte gustoasa !Tare fain ti-a iesit !!!
    Dupa ce am facut-o prima data , draga mea familie m-a provocat sa o fac de….8 ori, una dupa alta !De abia atunci s-au saturat…..
    Te tzuc cu drag si…multumesc frumos !

    Apreciază

    • Taare buna! Si la mine aproape s-a terminat. Noi nici macar nu am avut rabdare sa se raceasca suficient. Acum au mai ramas vreo cateva bucati, pe care le-am lasat la rece si este si mai buna. Eeei, acum trebuia sa fac si fotografiile…Multumesc si eu pentru tot! Te pup!

      Apreciază

  2. Pingback: Placinta cu iaurt – Stefy harnicutza

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s