Drob din ficăței și pipote de pasăre, învelit în bacon

Drob din ficăței și pipote de pasăre, învelit în bacon Cum pe masa fiecărui român de sărbătoarea Pascală se află nelipsitul drob de miel și cum printre invitați/meseni este imposibil să nu se afle cineva care nu mănâncă miel sub nici o formă pregătit, m-am gândit anul acesta să fac o altă variantă de drob din carne de pasăre, care să completeze și un delicios drob de ciuperci. În ceilalți ani am făcut drobul de pui cu ficăței. Drobul propus acum este un preparat care se poate face cu lejeritate și în timpul anului, cu sau fără vreo ocazie specială.

Pentru că Gina Bradea a inițiat un minunat proiect despre ”Tradiție și gastronomie românescă”, după sarmalele de post cu ciuperci și orez din luna martie, voi participa și în luna aprilie la frumoasă provocare cu acest drob de excepție. Pentru luna aprilie încântătoarea noastră gazdă Cerasela Badr El-Din, ne-a provocat cu o temă pe măsura acestei luni: ”Drobul și tradițiile românilor de Paște” 

Sinceră să fiu, nu știu de ce drobul de miel este asimilat ca tradiție românească pentru că am tot căutat pe internet și nu am găsit nimic despre istoricul acestui preparat. Dar ce mai contează, până la urmă? Important este că noi, românii ne bucurăm de această Sărbătoare, cu smerenie, cu masa bogată mai apoi, cu mâncăruri tradiționale, moștenite de la moșii și strămoșii noștri: cu ouă roșii, cozonac, pască, drob de miel….că pe wikipedia se spune clar căDrobul de miel este un preparat culinar tradițional românesc, fiind una dintre mâncărurile din miel specifice sărbătorii de Paști”…S-au scris atâtea despre tradiții și obiceiuri la români de sărbătoarea Paștilor, de către specialiști în etnografie și folclor, încât ar fi un adevărat sacrilegiu din partea mea acum să povestesc ca nespecialist…Nu aș face probabil decât sa copiez, sau să reiau lucruri frumoase și multe deja spuse de alții calificați. Ca simplu român nu pot decât să spun simțind această sărbătoare simplu și tradițional, ca simplu creștin nu pot decât să respect și să cinstesc toate obiceiurile, iar ca iubitor de mâncare românească să spun că sunt mândră de preparatele noastre românești moștenite, cu sau fără istoric și origini certe în trecut.

Să revin totuși la preparatul meu, pe care eu îl consider unul deosebit. Deoarece l-am învelit în bacon și am avut  experiența baconului copt în cuptor, pentru a evita întărirea lui, am preferat modul de preparare al terinei franțuzești, adică coacerea la cuptor în abur. Copt astfel, drobul capătă și o textură cremoasă, mai alifioasă, nu aspră și rigidă . Cu toate că drobul conține destul de mult ficat, nu este deloc ”înnecăcios”, semănând mai degrabă cu un pateu cu multă verdeață și aromă de primăvară. Este minunat așa, să știți! 😉 Am stat mult să mă gândesc dacă să îi spun terină sau nu, dar fiincă mai vreu să studiez modul de pregătire al terinelor, am preferat să îi spun simplu: drob. Vă las să analizați rețeta și aștept cu interes părerile voastre.

Ingrediente (pentru 1 drob – de mărimea unui chec)

  • 1 pungă de ficăței de pasăre (aprox. 500 gr)
  • 1 pungă de pipote curcan (aprox. 500 gr)
  • 200-250 gr bacon feliat
  • 4 ouă crude
  • 2 ouă fierte (opțional, pentru ornat)
  • 2 legături ceapă verde
  • 2 legături usturoi verde
  • 1 legătură pătrunjel
  • 1 legătură mărar
  • 1 mână de baby spanac sau leurdă (opțional)
  • 2 linguri smântână
  • 50 gr. de unt
  • opțional: cca 400 ml lapte pentru fiert ficățeii, 1/2 țelină și 1 păstârnac pentru fiert pipotele
  • sare, piper (după gust)

Drob din ficăței și pipote de pasăre, învelit în bacon Mod de preparare

-Se curăță (dacă este cazul), se spală cu grijă ficățeii și se lasă cca 15 minute în apă rece pentru a-și lăsa tot sângele. Se pun apoi la fiert în lapte, la foc potrivit, având grijă să luăm spuma formată. Se lasă la fiert 15 – 20 minute, după care se oprește focul și se lasă să se răcească în laptele în care au fiert (pentru a nu se usca și întări).

-Se curăță, se spală pipotele (eu le-am tăiat în jumătate, fiind mari), apoi, într-un vas separat se pun la fiert împreună cu țelina și păstârnacul curățate, în apă rece cu puțină sare. Se lasă și acestea să fiarbă cca 50-60 minute la foc potrivit, sau până când pipotele sunt bine fierte. (Eu le-am fiert la oala cu presiune cca 30 minute.) La fel ca la ficăței, după ce pipotele au fiert, se oprește focul și se lasă să se răcească în apa în care au fiert.

-Cât fierb ficățeii și pipotele ne ocupăm de verdețuri: se curăță, se spală și se taie ceapa verde, usturoiul verde cu tot cu frunze, mărarul și pătrunjelul, după preferință.

Drob de ficatei si pipote de pasare, invelit in bacon3a-Se călește ceapa și usturoiul verde într-un vas mai larg (tigaie) în cele două linguri de unt, la foc potrivit, câteva minute, sau până se înmoaie. Când amestecul de verdețuri s-a înmuiat puțin și a scăzut suficient, se oprește focul și se lasă să se răcească.

-Se pun cele 2 ouă pentru ornat la fiert și se fierb ”ouă tari”, pentru cca 7-8 minute după ce apa a început să clocotească. Ouăle fierte se țin câteva minute în apă rece, apoi se curăță de coajă, se taie în bucăți potrivite și și se dau deoparte.

-După ce ficățeii și pipotele s-au răcit, se scot cu ajutorul unei palete și se pun la scurs într-o sită.

-Aproximativ jumătate din cantitatea de ficat și pipote, se dau prin mașina de tocat carne (prin sita mare), sau se mărunțesc cu ajutorul unui blender (cum am procedat eu), iar restul se pot tăia nu foarte mărunt pentru a da un aspect frumos, ”mozaicat”, drobului.

-Amestecul tocat de ficat și pipote se pun într-un castron/ vas mai mare.

-Peste acest amestec se adaugă ceapa și usturoiul călite, verdețurile (mărar, pătrunjel) tocate mărunt, sare, piper (după gust) și se amestecă bine, frământând compoziția de drob, până când aceasta se omogenizează. Dacă mai este nevoie la frământare se pun 2-3 linguri de supă (în care au fiert pipotele).

Drob de ficatei si pipote de pasare, invelit in bacon4-După ce s-a frământat bine carnea, se adaugă ouăle și smântâna și se amestecă, omogenizând bine compoziția de drob.

-Se pornește cuptorul și se reglează temperatura la 200°C .

-Se pregătește tava (forma de chec) prin îmbrăcarea acesteia cu feliile de bacon (ca în fotografie), având grijă să le suprapunem puțin. Eu am folosit două felii lungi de bacon pe rând, din care una am lăsat-o să atârne mai mult peste marginea formei, pentru a putea ulterior acoperi drobul cu ele. La tava mea au ieșit 7 rânduri de bacon.

Drob de ficatei si pipote de pasare, invelit in bacon5a-Se pune un sfert de umplutura de drob, se presează puțin cu o lingură, se presară jumătate din bucățelele de ou fiert, se pune al doilea sfert de umplutură se presează și se așează frunzele de spanac (crude) într-un strat subțire. Se continua cu a treia parte de compoziție, se presează, se presară restul de ou tăiat, se adaugă restul de drob, se presează bine și se uniformizează astfel încât stratul să aibă aceeași grosime.

-Se învelește drobul cu bucățile de bacon pe care le-am lăsat să atârne peste tavă, având grijă să le suprapunem puțin (câte două pe un rând).

-Când drobul este astfel pregătit, se acoperă forma cu folie de aluminiu și se pune într-o altă tavă mai mare în care turnăm apă fiartă până la jumătatea formei cu drob.

Drob de ficatei si pipote de pasare, invelit in bacon6-Se bagă tava cu forma de drob în cuptorul încins la 200°C și se coace drobul la abur cca. 1 oră (depinde de cuptor și programul folosit) până când acesta este gata. Nu se scoate folia și nu se umblă la el în tot acest timp.

-Când drobul este copt (ușor rumenit deasupra) se scoate din cuptor, se scoate forma cu drob din tava cu apă și se lasă acoperit până se răcește bine, apoi exact cum este acoperit se dă la rece în frigider, peste noapte (10- 12 ore), după care se răstoarnă pe un platou.

Drob din ficăței și pipote de pasăre, învelit în bacon -Drobul se consumă rece și se feliază înainte de servire. Se poate consuma, după preferință ca aperitiv, gustare, sau cină alături de ceapă verde, ridichi, roșii…sau salata preferată.

Drob din ficăței și pipote de pasăre, învelit în bacon Drob din ficăței și pipote de pasăre, învelit în bacon Drob din ficăței și pipote de pasăre, învelit în bacon Drob din ficăței și pipote de pasăre, învelit în bacon Poftă bună!

 Sfaturi utile:

-Apa în care au fiert pipotele de pui nu se aruncă. Se strecoară și cu ea se poate prepara o supă sau un orez foarte bun.

Folia de aluminiu se scoate cu grijă (este posibil să fie puțin lipită de baconul de deasupra) cât drobul este încă puțin cald și se acoperă cu o folie nouă, după care se lasă așa acoperit până se răcește bine.

-Dacă doriți să îl răsturnați cum am făcut eu, cât stă la frigider se pune un tocător pe el cu ceva greutate, pentru a-l îndrepta deasupra.

 

6 gânduri despre „Drob din ficăței și pipote de pasăre, învelit în bacon

  1. O reteta aparte, minunata. Multumim, Vicky, pentru idee, fotografiile si indrumarile explicite. Sunt o adepta a bucatariei traditionale si ma bucur cand gasesc o modalitate noua de prezentare sau combinare a retetelor deja cunoscute, cu care sa ne surprindem comesenii. Imi place cum ti-ai conceput blog-ul culinar
    , detaliile, gandurile, intentia de a te apropia de oameni, de a le oferi ceva pe aceasta cale. Crede-ma ca reusesti. Iti doresc mult succes si te voi urmari cu interes in continuare.

    Apreciază

    • Buna Rodica! Iti multumesc mult pentru gandurile, incurajarile si cuvintele frumoase pe care mi le-ai scris! Iar daca toate intentiile mele exprimate prin retetele acestea insotite de fotografii mai mult sau mai putin frumoase, de cuvinte mai mult sau mai putin interesante au ajuns in casele si pe mesele voastre,…dar mai ales la VOI, atunci sunt fericita! Te astept cu mare drag aici, sau pe pagina mea de FB, cu alte opinii, sfaturi interesante, competente si despre alte retete. Te imbratisez cu drag! O saptamana noua, de exceptie iti doresc!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s