Salată de spanac, rucola, roșii cherry, sfeclă și brânză

Salată de spanac, rucola, roșii cherry, sfeclă și brânzăEste o salată simplă, savuroasă, consistentă pe care am făcut-o de curând. Despre salate în general știți și voi: simplu de făcut, ușoare, hrănitoare, sănătoase…Este bine ca mai ales acum, primăvara să profităm de diversitatea de legume proaspete care apar și să consumăm cât mai multe salate. Poate chiar o salata pe zi, nu ar strica. 😉

Salata înseamnă culoare, sănătate  și…nu cred că ne ia mai mult de 10 minute să o pregătim. Putem să facem tot felul de combinații după bunul plac și inspirația de moment, folosindu-ne de legumele, fructele, verdețurile, condimentele,  pe care le avem prin casă. Eu mi-aș fi dorit de exemplu să fac salata cu mozzarella, dar nu am avut, așa că am folosit telemea de vacă de la Hochland.

Salata aceasta ne furnizează vitalitate și sănătate prin vitaminele, nutrienții, fibrele care le conține,… să nu mai vorbim că, dacă mai și vrem să reducem din kilogramele acumulate peste iarnă acum este momentul să reducem consumul de calorii. Sunt multe de povestit despre salate, iar internetul abundă de rețete, sfaturi care mai de care interesante, incitante, speculative, comerciale, date de specialiști în sănătate, nutriție, fitness, sau nespecialiști…Că…dacă nici la sfaturi și păreri nu ne pricep toți, atunci nu suntem români cu adevărat. 😉 Până la urmă fiecare ne facem salatele după necesitățile și gusturile proprii, iar dacă dorim să mâncăm ceva deosebit atunci căutăm o rețetă mai aparte, sau, poate ieșim la restaurant și ne satisfacem pofta.

Eu aici vă spun de o salată simplă, nesofisticată și nu fac decât să vă sugerez o altă idee din multitudinea ofertelor existente, care să vă inspire poate la un moment dat. Am oscilat doar dacă să scriu sau nu și despre cantități, pentru că acestea sunt aleatorii și se fac în funcție de dorință, preferințe, numărul persoanelor, etc…Am să încerc să vă spun aproximativ și niște cantități, pentru că sincer nu cred că am cântărit sau măsurat, deoarece aici este foarte important gustul fiecăruia și combinația de legume și verdețuri agreată de fiecare.

Deci, vă ofer o salată sănătoasă după gustul meu, de inspirație pentru voi, a cărei rețetă nu este ”musai” să o respectați cu strictețe…

Ingrediente (4 porții)

  • cca 300 gr. baby spanac (o mână zdravănă)
  • cca.200 gr. rucola
  • 8-10 roșii cherry
  • ½ sfeclă roșie (mai mică)
  • 100-150 gr. brânză telemea
  • 5-6 boabe de capere
  • Dressing(după gust): 1 lingură sirop de arțar (sau miere), 1-2 lingurițe sos de soia (înlocuiește și sarea), 3-4 linguri de ulei măsline, 1-2 linguri oțet balsamic, piper colorat proaspăt măcinat

Mod de preparare

-Se spală foarte bine spanacul, rucola, roșiile și se curăță sfecla. (Atenție să nu vă pătați! 😉 )

– O parte din frunzele de spanac se așează întregi în farfuria/ platoul de servit, formând un ”pat”, iar pe margine se aranjează alternativ roșiile cherry tăiate în jumătate și brânza tăiată cubulețe.

-În centrul farfuriei/platoului se pun frunzele de rucola și restul de spanac, pe care le rupem cu mâna, după preferință, dacă dorim. Peste salata de rucola și spanac se așează sfecla roșie rasă pe răzătoarea mare și caperele.

-Salata de verdețuri orânduită frumos pe farfurie se stropește din belșug cu dressing-ul (sosul).

-Separat se prepară dressing-ul, amestecând toate ingredientele (siropul/mierea, sosul de soia, oțetul balsamic, piperul), iar când acestea s-au omogenizat se toarnă încet și uleiul uniformizând bine și potrivind sosul după gustul fiecăruia.

-Se servește după pofta inimii, amestecând doar salata. Se poate decora cu frunze proaspete de pătrunjel.

Salată de spanac, rucola, roșii cherry, sfeclă și brânză Salată de spanac, rucola, roșii cherry, sfeclă și brânză Salată de spanac, rucola, roșii cherry, sfeclă și brânză Salata de spanac cu sfecla rosie46Poftă bună!

Sfaturi utile:

  • Brânza telemea de vacă se poate înlocui cu orice brânza preferată.
  • Din cauza vinegretei (sosului cu oțet oțetului balsamic) și sfeclei (care colorează puternic și pot da un aspect inestetic), salata se poate doar monta pe platou/ farfurie, iar sosul se poate servi separat. (Mie însă, îmi place să o amestec toată înainte de servire, pentru ca toate aromele și gusturile să se întrepătrundă).

 

4 gânduri despre „Salată de spanac, rucola, roșii cherry, sfeclă și brânză

    • Abia acum a venit randul la blog…Te pup Lulu! Stii cum este, asa cum am spus si in reteta, salatele aceste sunt chiar joaca in bucatarie, pe gustul nostru si cu ingredientele avute la indemana si…cu inspiratia de moment! Ce ai spus tu suna tentant! Imbratisari, daraga Lulu!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s