Prăjitură cu ciocolată, merișoare și ghimbir

Prăjitură cu ciocolată, merișoare și ghimbirDacă vă doriți o prăjitură cu multă ciocolată, cu un blat ușor umed, cu fructe dulci-acrișoare confiate și o aromă delicată aparte, dulce, caldă și lemnoasă cu o notă ușor ”mușcătoare și fierbinte”, atunci aceasta este prăjitura ideală. Vedeta acestei prăjituri ciocolatoase este ghimbirul, care îi conferă pe lângă aromă și gust deosebit, chiar virtuți tonifiante, ca să nu spun, ușor afrodiziace… 😉

Nu m-aș fi bucurat de o astfel de prăjitură, dacă nu aș fi participat pentru prima dată la o provocare cu adevărat incitantă pentru un blogger culinar, ”Mistery box” sau ”Cutia misterelor”. La această provocare, conform regulamentului, cutia virtuală conține un număr de 7-10 ingrediente precum și un ingredient vedetă, care va da ”strălucire” preparatului respectiv. În afară de ingredientele acceptate, preparatele nu trebuie să conțină alte ingrediente în afara celor propuse de gazda lunii respective…Nu-i așa că sună interesant și provocator?

M-am cam panicat la început, când draga și priceputa noastră gazdă, Lulu ne-a propus ca ingrediente: ouă, ciocolată, pudră de migdale sau alune, fructe confiate și ingredientul vedetă: ghimbirul. Cum eu în bucătărie folosesc destul de rar ghimbirul, iar atunci cu precauție și fără să le spun pentru că nu prea este agreat de dragii mei (fiica mea a avut probleme cu stomacul acum ceva ani și a trebuit să bea mult ceai de ghimbir și de atunci să nu mai audă de el, iar soțului meu pur și simplu nu îi place), chiar mi s-a părut o provocare. Am fost puțin debusolată la început, pentru că nu mai folosisem deloc ghimbir în prăjituri până acum…M-am gândit puțin, m-am pregătit din timp, mi-am preparat ghimbir confiat și am zis să încerc o prăjitură simplă, rapidă, să folosesc fructe confiate care știu că ne plac tuturor și să testez ce impact are. Rezultatul a fost uimitor chiar și pentru mine, pentru că a ieșit o prăjitură cu un gust minunat, care s-a bucurat de un succes adevărat. Abia după ce am savurat-o și s-a terminat prăjitura, fiindcă m-au tot întrebat ce i-am pus de are așa un gust special le-am deconspirat adevărul: am folosit atât ghimbir confiat cât și sirop de ghimbir. Am să repet cu siguranță această experiență, am să folosesc mai des de acum încolo ghimbirul la prăjituri pentru că le face deosebite, le conferă acel ”ceva”, misterios, savuros, care te face să mai ceri, care îți intrigă și satisface peste măsură simțurile. Ghimbirul a fost mica și secreta mea vedetă la această prăjitură. Mulțumesc pentru sugestie, draga mea Lulu!

Deci, dacă vă tentează și pe voi suficient, nu ezitați să încercați această prăjitură, sau să folosiți ghimbirul la prăjituri pentru că rezultatul este spectaculos de savuros. Doar încercați și vă veți convinge! 🙂

Ingrediente

  • 150 gr. ciocolată neagră
  • 150 gr. unt nesărat
  • 150 gr. zahăr brun
  • 3 ouă
  • 50 gr. migdale măcinate
  • 120 gr. făină
  • 1 lingură cu vârf cacao
  • 2-3 bucăți ghimbir confiat în sirop, tăiat mărunt (cca 2-3 linguri)
  • 3-4 linguri dulceață vișine (fără fructe, doar siropul)
  • 1 plic zahăr vanilat Bourbon
  • 150 gr. merișoare confiate
  • 1 praf de sare
  • opțional pentru decor: ghimbir confiat uscat, fructe de sezon (căpșuni la mine acum), frunze de mentă

Prăjitură cu ciocolată, merișoare și ghimbirPentru glazura de ciocolată:

  • 80 gr. ciocolată neagră
  • 30 gr. unt
  • 2 linguri sirop de ghimbir (din ghimbirul confiat)

Mod de preparare

-Se rupe ciocolata în bucăți, se pune într-un vas la bain-marie până ce aceasta se topește și se amestecă obținând o cremă omogenă. Se dă la o parte de pe foc și se lasă să se răcească.

Prajitura cu ciocolata, merisoare si ghimbir2-Cu ajutorul mixerului se freacă untul spumă cu zahărul brun și zahărul vanilat.

-Se adaugă pe rând gălbenușurile și se amestecă bine după fiecare. Albușurile se pun într-un vas de mixer/castron și se lasă deoparte.

Prajitura cu ciocolata, merisoare si ghimbir3am-Se toarnă treptat ciocolata topită peste amestecul de mai sus, se presară pudra de cacao și se omogenizează.

-Se adaugă apoi pe rând, migdalele măcinate și făina după care se amestecă bine cu mixerul.

Prajitura cu ciocolata, merisoare si ghimbir4a-În aluatul de prăjitură se pun merișoarele și ghimbirul confiat tăiat mărunt și se amestecă în compoziție.

-Se bat cel trei albușuri spumă tare cu un praf de sare, se pun în două tranșe în aluatul de prăjitură amestecându-se ușor cu mișcări circulare de sus în jos, cu ajutorul unei linguri de lemn/palete, până ce acestea sunt incorporate și rezultă un aluat omogen consistent.

Prajitura cu ciocolata, merisoare si ghimbir5-Se tapetează o tavă cu hârtie de copt, se toarnă aluatul și se nivelează. Eu am folosit o tavă circulară cu dimensiunea de Ø26 cm.

-Se bagă tava în cuptorul preîncălzit la 180°C pentru cca. 30-40 minute (depinde de cuptor), sau până când prăjitura este coaptă (se face ”testul cu scobitoarea”).

-Când este gata, se scoate tava din cuptor și se lasă să se răcească prăjitura în tavă.

-Cât timp se răcește prăjitura preparăm glazura: se pune la bain-marie un vas mic cu ciocolata ruptă bucățele, untul și siropul de ghimbir până când se topește ciocolata și untul și rezultă o glazură fină, care se amestecă bine pentru omogenizare și se lasă să se răcească la temperatura camerei până ce capătă consistența unei smântâni.

Prajitura cu ciocolata, merisoare si ghimbir5a-Cât timp se răcorește glazura, se întinde uniform, în strat foarte subțire dulceața de vișine (siropul) deasupra prăjiturii răcite.

-Se toarnă glazura caldă peste prăjitura rece.

-Această prăjitură este mai bună a doua zi sau chiar peste două zile.

Prăjitură cu ciocolată, merișoare și ghimbir-Înainte de servire prăjitura se porționează după preferință și se poate decora cu fructe de sezon (căpșuni) frunze de mentă și ghimbir confiat dat prin zahăr.

Prăjitură cu ciocolată, merișoare și ghimbirPrăjitură cu ciocolată, merișoare și ghimbirPrăjitură cu ciocolată, merișoare și ghimbirPrăjitură cu ciocolată, merișoare și ghimbirPrăjitură cu ciocolată, merișoare și ghimbirPoftă bună!

Sfaturi utile:

-Eu nu am folosit praf de copt la această prăjitură, deoarece am preferat-o așa, mai puțin înaltă, dar se poate folosi, dacă doriți.

-Prăjitura se poate păstra aproape o săptămână într-o cutie etanșă, la loc răcoros, dar nu la rece în frigider.

 

4 gânduri despre „Prăjitură cu ciocolată, merișoare și ghimbir

  1. Ce frumoasa a iesit prajitura ta. Mie imi place mult ghimbirul in prajituri. Cand l-am descoperit prima data am fost foarte reticenta , refuzam sa il incerc, asociam mirosul ghimbirului proaspat cu cel al sapunului, apoi mi-am facut curaj si m-a cucerit. Ma bucur ca ti-a placut provocarea, ce zici nu ai vrea sa propui tu ingredientele pentru luna asta?

    Apreciază

    • Multumesc multm, Cerasela! Aceeasi reticenta am avut-o si eu referitor la ghimbir. Ma bucur ca am incercat asemenea combinatie, pentru ca este senzationala. Iar ceea ce ai initiat tu este cu adevarat o provocare. Multumesc pentru propunerea de a fi gazda luna aceasta! Accept cu mare drag si emotie! Te imbratisez!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s