Pachețele cu carne și ficăței de pasăre

 Pachețele cu carne și ficăței de pasărePachețelele cu carne și ficăței de pasăre pot fi o surpriză plăcută pentru cei dragi, cu un efect deosebit, fiind potrivite pentru aperitiv sau o gustare consistentă. Dacă vă vin prietenii în vizită și vreți să să le faceți ceva aparte, aceste pachețele cu aspect de trăistuță sunt minunate. Se pot umple cu amestecul dorit de carne, legume, sau brânzeturi. Dacă se întâmplă să faceți un amestec de carne tocată pentru ardei, roșii, chifteluțe, sau orice alt preparat și vă rămâne o mână din compoziție, puteți pregăti și aceste pachețele. La fel, se pot pregăti de Paști, dacă vă rămâne un rest de compoziție din drobul de miel, pasăre, sau ciuperci…faceți aceste trăistuțe surpriză și…uite așa, puteți avea și un altfel de drob…În această idee am pregătit și eu aceste pachețele…dintr-un rest din compoziția de chifteluțe…Practic, sunt trăistuțe din foietaj umplute cu drob de pasăre. Sunt delicioase, se fac ușor, iar rezultatul este garantat.

virtual hugPachețele acestea le postez cu gândul la o fată deosebită, sufletistă, tare harnică și plină de viață, pe care am descoperit-o nu de multă vreme, Monica Horoiu, care are un blog minunat cu multe rețete care să vă inspire. Îmbrățișările mele merg luna aceasta către Monica, mai ales că în luna iulie ea a fost gazda acestei provocări iar eu  nu am reușit să ”ajung”. Dar particip acum cu o largă și caldă îmbrățișare la provocare ”Virtual Hug”, găzduită în august de o fată sensibila și talentată, Loredana Caia.

La fel, cu gânduri calde, sincere și bune către toți cei care vă înconjoară, puteți încerca și voi, jucându-vă cu ingredientele preferate în bucătăria voastră, să pregătiți pentru cei dragi aceste pachețele cu carne și ficăței de pasăre…care vă vor fi o adevărată încântare.

Ingrediente (cca. 30 buc)

  • 1 pachet foietaj – 800 gr. (eu am folosit Bella)
  • cca 300 gr. ficăței de pasăre (½ pungă) fiert și tăiat cubulețe
  • cca 200 gr. carne tocată de pasăre (compoziție rest de la chifteluțe, la mine)
  • ½ legătură mărar tocat
  • ½ legătură pătrunjel tocat
  • 6 fire ceapă verde tăiate mărunt
  • 1 ou crud
  • 1 ou fiert tare
  • 1 gălbenuș amestecat cu 1-2 linguri lapte, pentru uns
  • 2 linguri smântână
  • sare, piper (după gust)

 Pachețele cu carne și ficăței de pasăreMod de preparare

-Se scoate aluatul de foietaj din congelator cu cca 1-2 ore înainte de preparare, se lasă la temperatura camerei și se dezgheață conform instrucțiunilor de pe ambalaj.

-Cât se dezgheață foietajul ne ocupăm de umplutură.

-Într-un castron se amestecă bine carnea tocată, ficățeii fierți și tăiați cubulețe mici, verdeața și ceapa verde tocate mărunt, smântâna și oul condimentate după gust, până compoziția se omogenizează și devine o pastă densă.

-Se adaugă oul fiert tare tăiat cubulețe care se amestecă ușor în compoziție. Se potrivește de sare și piper după gust.

-Se aprinde cuptorul și se reglează temperatura la 200°C.

-După ce aluatul s-a decongelat, se întinde puțin cu sucitorul fiecare foaie de foietaj pe o planșetă presărată cu ”un strop” de făină (eu întind direct pe folia cu care este împachetată foaia, dacă sunt pe fugă) și se taie aproximativ în pătrate cu latura de cca 7-8 cm, lăsând la margine o bandă pe care o tăiem în 5 fâșii foarte subțiri. Dintr-o foaie de foietaj mie mi-au ieșit 15 pătrate.

Pachetele cu carne si ficatei de pasare 2-În mijlocul fiecărui pătrat de aluat se așează o lingură din compoziția de umplutură și se strânge adunând toate colțurile, dând forma unei trăistuțe, care se leagă ușor cu fâșiile de aluat foarte subțiri care se potrivesc ca mărime, tăindu-se după necesitate.

-Se așează trăistuțele din aluat umplute în tava de brioșe, care a fost unsă înainte în fiecare formă cu ulei.

-Se unge apoi fiecare trăistuță cu gălbenuș de ou amestecat cu 1-2 linguri de lapte.

Pachetele cu carne si ficatei de pasare 3-Se bagă tava în cuptorul încins în prealabil la 200°C, pentru cca. 15 minute (depinde de cuptor), sau până când pachețelele trăistuțe sunt frumos rumenite .

-Când sunt gata, se scot trăistuțele din forme și se lasă să se răcorească pe un grătar, după care se mută pe platoul/farfuria de servit.

Pachețele cu carne și ficăței de pasărePachețele cu carne și ficăței de pasăre-Pachețelele acestea umplute cu carne și ficăței de pasăre sunt bune atât calde cât și reci, simple, sau alături de băutura preferată (ceai, cafea, lapte, iaurt, suc), fiind excelente pentru un aperitiv, mic dejun, gustare, sau la pachețel pentru școală/servici.

 Pachețele cu carne și ficăței de pasăre Pachețele cu carne și ficăței de pasăre Pachețele cu carne și ficăței de pasăreSucces și poftă bună!

8 gânduri despre „Pachețele cu carne și ficăței de pasăre

  1. Multumesc pentru cuvintele frumoase si pentru imbratisare. O intorc inzecit.
    Cat despre pachetele…..arata de milioane, iar ficatul e in top in lista preferintelor mele culinare, deci m-ai nimerit la fix 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s