Ciorbă muntenească de fasole boabe

Ciorbă muntenească de fasole boabeÎmi doream de mult să scriu pe blog rețeta de ciorbă de fasole…Și asta pentru că este o ciorbă strașnică, bună, hrănitoare, care nouă ne place foarte mult,  iar  rețeta este așa cum am învățat-o de la mama. Poate este o rețetă banală, pe care toată lumea o știe, dar eu vă voi povesti aici cum se face și în familia mea. Pentru că…da, ciorba de fasole este o ciorbă tradițională, specifică românului de pretudindeni, adorată de generații întregi…Acum doar în varianta muntenească simplă, neacrită, de post, dar extraordinar de plăcută…Evident, dacă ar avea și o bucățică de afumătură, puțină slănină, șuncă, sau ce preferați voi, iese și mai gustoasă…Nimic mai simplu și mai bun…

Nu cred că aș fi scris această rețetă, dacă nu participam în proiectul inițiat de Gina Bradea”Tradiție și gastronomie românescă”.  Pentru luna august, o doamnă sensibilă,  drăguță și foarte harnică, talentata noastră gazdă Cristina Iuliana Pană, posesoarea unui blog culinar cu multe bunătăți (dar și posesoarea unui trio de „zmei” tare pofticioși acasă 🙂 )- Rețetele lui Panacris, ne-a provocat cu o temă pe măsura ultimei luni de vară: ”Ciorbe/Supe tradiționale”. Cum eu am făcut ciorba de fasole la începutul lunii august (în post), iar luna august s-a încheiat în urmă cu câteva zile, iar Cristina Iuliana a postat deja pe blogul ei  o paradă de excepție, cu ciorbe care mai de care din toate zonele țării, încerc și eu, târziu, într-adevăr, să mă alătur (sper că se mai poate) cu această ciorbă, paradei sale minunate.

Despre fasolea uscată sau fasolea albă, despre beneficiile consumului ei, am mai povestit și la alte rețete. De aceea, acum, pentru amatori și nu numai, pentru toți doritorii și pofticioșii de mâncare tipic românească, am să vă povestesc doar cum gătesc eu o ciorbă de fasole simplă, așa, ca la noi în Teleorman (deoarece sunt convinsă ca toată lumea știe cum se face ciorba de fasole) și am să vă dau ingredientele pentru cca 8- 10 porții. Ca și altă dată…familie mare, cantitate mare…poftă pe măsură… 😉

Ingrediente (8-10 porții)

  • aprox 750 gr. fasole boabe
  • 2 morcovi
  • 1 ceapă mare
  • 2 buc. păstârnac
  • ½ ardei gras roșu
  • ¼ țelină
  • 4-5 roșii
  • 2-3 linguri de ulei
  • 2 foi de dafin
  • 1 linguriță cimbru uscat
  • ½ linguriță boia dulce
  • opțional: ½ legătură mărar (mie îmi place și cu puțin mărar proaspăt)
  • 1 legătură leuștean
  • sare după gust

Ciorbă muntenească de fasole boabeMod de preparare

-Se alege fasolea, se spală și se pune în apă rece cu câteva ore înainte de a o fierbe. Dacă aveți timp, este recomandat să puneți boabele de fasole de cu seară, pentru a două zi când o pregătiți. (În fotografia cu ingredientele, fasolea a fost deja ținută în apă, fiind puțin ”umflată”).

-Fasolea, care a stat la ”umflat”, se pune la fiert cu apă rece (apa să acopere fasolea), iar după ce dă două – trei clocote se ia de pe foc și se aruncă prima apă, după care se pune din nou la fiert cu apă fierbinte.

-Se repetă această operațiune de încă două ori, astfel încât la final, să fie aruncate primele trei ape. (Toată aceste operațiuni se fac pentru evitarea balonărilor ulterioare, eventualelor tulburări digestive și posibilelor flatulențe care pot apărea după consumarea fasolei).

-Se pune fasolea la fiert cu apă fierbinte (în a patra apă), se pun 2-3 linguri de ulei și se lasă vasul acoperit cu capac, să fiarbă la foc mic.

-În timp ce fasolea fierbe ne ocupăm de legume.

-Se curăță, se spală și se taie cuburi morcovii, ceapa, păstârnacul, ardeiul și țelina.

-Roșiile se spală, se curăță de coajă și se taie cuburi mici, sau se dau pe răzătoarea mare, iar verdeața (mărarul și leușteanul) se toacă mărunt.

-După cca ½ oră, timp în care se mai verifică (să nu se lipească, să nu scadă prea mult) se mai completează cu apă fierbinte și se lasă să fiarbă în continuare.

-Când fasolea este pe jumătate fiartă se adaugă legumele tăiate, foile de dafin, mirodeneniile preferate (eu am pus doar cimbru uscat și boia dulce), puțină sare și se mai completează cu apă fierbinte, după caz.

Ciorba de fasole-După ce fasolea și toate zarzavaturile sunt fierte se adaugă roșiile tăiate, se potrivește de sare și se lasă ciorba să mai dea în câteva clocote până ce roșiile sunt și ele bine fierte.

-Când ciorba de fasole este gata, se oprește focul, se presară verdeața proaspătă tocată mărunt și se ține oala acoperită cu capacul pentru câteva minute pentru ca toată aroma să fie infuzată în ciorbă.

Ciorbă muntenească de fasole boabe-Ciorba de fasole se servește caldă/fierbinte și este grozavă cu ceapă roșie, așa cum am mâncat-o noi. Uneori, mie îmi place atunci când o servesc să acresc puțin ciorba cu un strop de oțet și este…bună, bună de tot!

Ciorbă muntenească de fasole boabeCiorbă muntenească de fasole boabePoftă bună!

Utile:

-Pentru a fierbe mai repede, fasolea uscată/ boabe se spală și se pune la înmuiat în apă rece cu 24 ore înainte să o gătiți și dacă se poate, este bine să schimbați apa de 2-3 ori (chestia asta o știu de la mama).

-Să aveți grijă când cumpărați fasolea boabe, să nu fie veche, pentru că vă va da mari bătăi de cap cu fiertul; este bine să cunoașteți și să aveți încredere în persoana de la care cumpărați.Uneori vânzătorii amestecă boabele,respectiv fasolea veche cu cea nouă.

-Dacă totuși v-ați păcălit (chiar și de la supermarket) și fasolea se încăpățâneze să nu fiarbă (se mai întâmplă) puneți o linguriță de zahăr sau o jumătate de linguriță bicarbonat în vasul în care fierbe și înhămați-vă totuși cu puțintică răbdare.

-Dacă ciorba de fasole nu este de post, atunci când fierbe, se pot adăuga câteva bucățele de slăninuță, șuncă țărănească, jambon, kaizer, ciolan afumat, etc…sau ce preferați voi, în general ceva afumătură…iar gustul va fi desăvârșit. Asta bineînțeles dacă nu aveți probleme de sănătate și suportați afumătura…mie, de regulă, îmi face rău. 😦

-Dacă aveți oală de presiune, fasolea se poate fierbe mult mai repede, respectiv, în maxim 1 oră ciorba este gata.

-Roșiile proaspete se pot înlocui cu suc de roșii sau 3-4 linguri de pastă de roșii sau bulion.

6 gânduri despre „Ciorbă muntenească de fasole boabe

Lasă un comentariu