Parada cozonacilor

Se apropie sfârșitul acestei luni frumoase, de aprilie plin de primăvară și de sărbătoare. Suntem acum luminați de bucuria Învierii Domnului, poate puțin mai liniștiți și deja am intrat în pas cu schimbările și ritmul impuse de primăvara de afară.

Astăzi este iarăși o mare și importantă sărbătoare creștină Sfântul Mucenic Gheorghe, în care peste un million de români își serbează sfânta onomastică.

La mulți ani tuturor sărbătoriților zilei, cu bucurii, lumină și împlinire în suflet, cu multă sănătate, viață liniștită și îmbelșugată!

Nu pot să nu închei și această lună fără să mă gândesc acum la toți cei care au fost alături și m-au urmărit, care au avut curajul să îmi încerce rețetele, dar mai ales care au avut curajul să le și facă publice, trimițându-mi-le pe pagina mea de Facebook. Alături de aceste fotografii (destul de puține deocamdată) stau și mesajele primite de la voi de încurajare, admirație sau mulțumire.

Și eu vă mulțumesc pentru că mă urmăriți și vă încumetați să încercați rețetele mele. Așa cum v-am mai spus aceasta este cea mai mare mulțumire a mea pentru munca depusă pe acest blog, aceasta este cea mai mare bucurie și satisfacție pe care o primesc de la voi, cititorii mei, sentimentul că acest blog  își atinge scopul, anume,  ca  rețetele mele să ajungă pe mesele voastre.

De aceea vreau să vă mulțumesc fiecăreia în parte, celor care ați încercat rețeta mea de cozonac frământat la mașina de pâine, că ați avut încredere în mine și mi-ați trimis rezultatul muncii voastre.

Astfel, vreau să vă vadă toți cei interesați de aceste rețete și să vă admire cozonacii pe care i-ați făcut cu atâta drag de sărbători, pentru familiile voastre. Am făcut un colaj cu fotografiile cozonacilor voștri făcute după rețeta mea.

Cozonac de la cititorii Vicky`s RecipesCozonaci de la cititorii Vicky`s Recipes

M-am gândit să postez toate aceste poze trimise de voi și la finalul rețetelor mele, ca semn de mulțumire pentru curajul și încrederea voastră.

Felicitări tuturor Doamnelor și Domnișoarelor pentru reușita cozonacilor voștri!

Fiindcă idea cu parada este abia de luna trecută, m-am gândit să adun și restul fotografiilor trimise de voi și să fac același frumos colaj cu minunile pregătite de voi. Mulțumiri deosebite, prietenei mele Dana Spînu care cred că a încercat până acum peste 15 rețete. În mod special, îți mulțumesc Dana pentru încrederea acordată!

Retete Vicky`s Recipes de la cititoriRetete Vicky`s Recipes de la cititori

Din discuțiile cu voi și mesajele trimise (chiar dacă nu ați îndrăznit să îmi trimiteți fotografii), de cel mai mult succes, s-au bucurat următoarele rețete:

Până reușesc să îmi fac un site nou, vă aștept cu fotografii în continuare pe pagina mea de Facebook – ”Vicky`s Recipes. Nu trebuie decât să testați rețeta preferată și apoi să îmi trimiteți o fotografie cu rezultatul final pentru parada lunii următoare.

Vă îmbrațișez cu drag! Pe curând cu toate cele bune,

Vicky

 

 

4 gânduri despre „Parada cozonacilor

  1. Ce as mai putea spune draga mea Vicky decat : FELICITARI !!! Pina nu demult, nu prea aveai curaj sa ..postezi retete si acum ai asa de multe poze cu bunatatile tale, facute de altii !
    De altfel o idee minunata, la care eu nici nu m-am gandit pina azi…..
    Inca o data: „Bravo tie ” !!!

    Apreciază

  2. Ai muncit ceva, nu gluma! Sa citesti toate mesajele primite, sa aduni toate pozele, sa le prezinti frumos, sa nu uiti sa multumesti… e ceva!
    Dar pana la urma este vorba despre pasiunea ta si a-ti explora talentele, a-ti descoperi pasiunile si, mai ales, a le urma, este o mare indrazneala!
    Este pentru cei curajosi, este pentru cei care isi asuma rezultatul actiunilor lor!
    Asa ca, draga Vicky, tine-o tot asa! Indrazneste cat mai mult si cucereste lumea cu talentul tau!

    Apreciază

    • In special tie, iti multumesc Dana, pentru toate incurajarile si sfaturile primite! Iar cuvintele frumoase de acum sunt inca un motiv sa merg mai departe! Inca mai am nevoie de „ceva” indrazneala sa fac tot ce mi-am propus! Nu pot sa ma bucur acum decat ca aceasta initiativa a mea este apreciata de voi. Te imbratisez cu drag!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s